Căţărare pentru toţi: 3, 2, 1… Motor!

Aşa cum am anunţat deja, împreună cu fundaţia “Inimă de copil” am demarat un proiect de promovare a activităţilor outdoor în rândul copiilor şi tinerilor provenind din familii gălăţene defavorizate social.

O primă acţiune a avut loc pe 5 mai 2010, la panoul de căţărare CUB din Galaţi. Nouă copii cu vârsta între 9 – 11 ani, fete şi băieţi, au pus mâna pe prizele de căţărare pentru prima dată în viaţa lor şi au făcut primii paşi pe pereţii verticali şi surplombanţi ai sălii de căţărare.

După o serie de exerciţii de încălzire sub supravegherea prof. Dorin Bălănescu, copiii au învăţat cum să folosească prizele corect. Apoi pas cu pas, toţi căţărătorii juniori au prins curaj şi sub imboldul colegilor, au început să urce cât mai sus… Şi de data asta, căţărarea “cât mai sus” era chiar scopul, copiii fiind supravegheaţi de către instructorul Marian Anghel.

Aşa cum era şi normal, din program nu a lipsit şi un mic concurs de căţărare. Acesta a constat în traversarea întregului perete de căţărare pe prize impuse, dovedindu-se o probă mult mai dificilă decât părea la prima vedere.

Dintre băieţi s-au remarcat prin dexteritate şi ambiţie Eugen şi Paul (9 ani – cel mai mic din echipă), în timp ce la fete Adriana şi Georgiana au fost în fruntea clasamentului. Dar nici ceilalţi participanţi (Petronela, Elena, Camelia, Cristi, Alexandru) nu au fost mai prejos, fiecare demonstrându-şi sie însuşi că poate mai mult.

În perioada următoare, cu sprijinul magazinului Rucksack, vor urma alte activităţi outdoor în cadrul proiectului şi vom reveni cu detalii, pe măsura desfăşurării lor.

Activitatea de căţărare ce a avut loc la panoul CUB a arătat că, chiar dacă provin din familii nevoiaşe, marginalizate social şi sunt lipsiţi de un minim echipament… copiii se pot bucura de joacă şi de activităţile fizice atunci când sunt îndrumaţi, încurajaţi şi sprijiniţi de membrii comunităţii din care fac parte.

Suntem mândri că prin demararea acest nou proiect, putem să dăm o mână de ajutor copiilor cu probleme şi astfel, să le deschidem o uşă spre o altfel de lume – cea a sporturilor outdoor – multora inaccesibilă.

Leave a Reply