Natura fără Bariere

Fundatia_Orange_right
În perioada mai – decembrie 2015, cu sprijinul Fundației Orange, AECO desfășoară proiectul “Natura fără bariere“.

Proiectul urmărește să pună în valoare turismul montan din jurul Brașovului pentru persoane cu dizabilități, familii și copii. În cadrul proiectului, în afară de activitatea de cercetare în teren, se va elabora și tipări un ghid ce va include trasee montane din zona Brașovului potențial accesibile persoanelor cu dizabilități și familiilor cu copii (inclusiv în cărucioare).

Proiectul a apărut din dorința de a acoperi lacunele ce țin de:

  • Lipsa informației centralizate cu privire la potențialul natural din zona Brașov, adresat persoanelor cu dizabilități, familiilor și copiilor.
  • Lipsa de educație a populației pentru practicarea activităților outdoor (în aer liber) indiferent de dizabilități și nivel de pregătire. La nivel de masă, în România nu se practică mersul în natură pe poteci montane de către persoanele cu dizabilități și în familii cu copii (inclusiv cei din cărucior). Cartea ”Alpinistul fără mâini și fără picioare” tradusă și publicată în română de către AECO în 2014, în cadrul proiectului ”Read and Walk”, reprezintă o dovadă că soluții există pentru toți.
  • Nivelul scăzut de încredere al societății românești față de accesibilitatea zonei montane pentru persoane cu dizabilități, familii cu copii (inclusiv în cărucior) în condiții de siguranță și minim confort.

Etapele proiectului vor consta în:

  • Cercetarea în teren, cu implicarea voluntarilor ce vor avea de parcurs trasee montane existente, selectate și clasificate în funcție de accesibilitatea lor pentru persoane cu dizabilități (inclusiv în cărucior) și familii cu copii (inclusiv în cărucior).
  • Scrierea și tipărirea ghidului ce va include descrierea traseele selectate și evaluate din punctul de vedere al accesibilității lor pentru persoane cu dizabilități și copii (inclusiv în cărucior). Dorim să contribuim la facilitarea accesului în natură a tuturor iubitorilor de munte  indiferent de vârstă și abilități.

Evoluția acestui proiect poate fi urmărită pe pagina de Facebook Natura fără Bariere

Leave a Reply