Acele Morarului în luna lui Brumărel
Autor: Ana Luisa Trifan
Premiul III, Aventură, Reading Mountains 2017
Pe 30 ale lui Brumar ne-am hotărât să numărăm acele Morarului sub tălpile bocancilor.
Traseul este unul clasic, noi am ales sa îl parcurgem astfel: Valea Cerbului – Brâna Mare a Morarului – Creasta Ascuțită – parcugerea acelor cu ieșire spre Vf. Omu, folosind atât protecțiile (pitoanele) deja montate, cât și protecții mobile.
Am pregătit ceasul să ne trezească la orele 4, iar la ora 5 plecam din fața cabanei Diham, sub un cer plin de stele și cu o lună aproape plină care ne-a luminat cărarea spre Valea Cerbului.
Am prins un răsărit de soare la rece, dar cu niște culori incredibil de vii, de parca zadele galbene luau foc la lumina soarelui abia trezit.
Drumul nostru a continuat să urce pe Valea Cerbului până la intersecția cu Brâna Mare a Morarului, după mai mult de 1 oră ajungem la baza traseului. Cred că drumul până la baza traseului a fost cel mai obositor, pentru că am avut mult de urcat, iar plimbarea pe brână nu e tocmai plăcută, din cauza pantei destul de abrupte și lipsa unei poteci bine bătute. Aici ne oprim să ne echipăm și să facem câteva poze, în dreapta avem Valea Morarului, iar în stânga Valea Cerbului, unde putem observa foarte ușor Valea Priponului și Valea Căldărilor.
De aici aveam două variante: fie urcam de-a dreptul în sus, fie ocoleam puțin prin dreapta și apoi în sus spre creasta ascuțită. Am ales varianta cea din urmă, fiind mai la îndemână.
Ei, despre creasta ascuțită am citit probabil zeci de jurnale pe net, am vazut videoclipuri pe youtube și chiar aveam emoții, știind cât de îngustă este. Din punctul meu de vedere, ce am citit pe net nu reflectă dificultatea reală a parcurgerii crestei, mie sincer mi s-a părut exact ca și potecile de creastă din Crai, nimic ieșit din comun. Depinde foarte mult de perspectiva din care faci pozele, astfel încât creasta pare mult mai “dezarmantă” decât este în realitate.
Ne-am legat în coardă și am mers concomitent toți patru.
Cu putine emoții am lăsat în urmă această creastă să ne apropiem de acul mare. Privind în urmă, pare expusă, dar în realitate nu mi s-a părut deloc dificilă.
Puțin mai târziu ne aflam pe creasta acului mare, unde am mai savurat puțin priveliștea din jur. Mai departe am găsit pitoanele de rapel și am coborât spre urmatorul ac.
De aici am hotărât să ocolim Degetul Roșu pe la baza lui și să facem regrupare la Acul Roșu și am mai pregătit un rapel ca să ajungem la baza Acului de Sus.
Acul de Sus nu mi s-a părut atât de spectaculos, dar ne-a oferit o priveliște greu de uitat.
Cireașa de pe tort a fost urcarea către Omu… cu trupul obosit dar cu bucurie în suflet, unde am făcut și o poza de grup.
Apoi a urmat coborârea pe Valea Cerbului de unde am mers înapoi spre Diham și apoi spre casa. Am mers in total 14ore și jumatate.
Mi-e greu să descriu în cuvinte trăirile din acea zi, dar pot să spun că am trăit cu o bucurie sinceră de copil, de parcă primisem primul cadou de la Moș Crăciun, și sunt recunoscătoare pentru tot ce natura a avut să ne ofere, de la primul până la ultimul pas: cerul plin de stele, potecile luminate de lună, un răsărit de foc, un traseu spectaculos unde am putut să citesc reacțiile corpului meu și limpezirea minții la acest spectacol grandios al naturii.
Singurul regret este că nu am găsit carnețelul de pe Ace, dar asta data viitoare.
Autor: Ana Luisa Trifan (http://trifan.ro)
Premiul III, Categoria Aventură la Concursul de Creație Montană “Reading Mountains” 2017, organizat de către AECO România sub egida Convenției Alpine, cu ocazia Zilei Internationale a Muntelui.
11 Decembrie 2017
Leave a Reply