Premiul III, Poezie, 2017 – Andreea Mădălina Miron – Dimineți pe munte

Dimineți pe munte

Autor: Andreea Mădălina Miron

Premiul III, Poezie, Reading Mountains 2017

 

Dantelă aburindă pe un grumaz de munte,
Stă ceața răsucită în aspre dimineți …
Când sufletul râzând, ar vrea să-i cânte
Din doinele târzii ale acestei vieți.

Și când, de pe crenelul cotei două mii,
Se scurge soarele, șuvoaie-n răsărit,
Se naște versu-n corzile luminii
Ducându-și nota până-n asfințit…

Ai stat, drumețe, să asculți vreodată,
În drumul tău pe coastele de munte,
Sonetul dintr-o dimineață fermecată,
Când ceața dintre piscuri pare-o punte?

Oare-ai îmbrățișat un gând la umbra zilei,
Oare-ai gustat și tu din razele de miere?
Ori ți-ai pierdut ființa-n vasul reveriei,
Privind cum munții nasc iar înviere?

E ceea ce numește timpul, o minune:
O nouă dimineață încoronând un munte!
Ascultă-ți inima și ea-ți va spune
Că diminețile pe munte ascund multe…


Autor: Andreea Mădălina Miron


Premiul III, Categoria Poezie la Concursul de Creație Montană “Reading Mountains” 2017, organizat de către AECO România sub egida Convenției Alpine, cu ocazia Zilei Internationale a Muntelui. 

11 Decembrie 2017 

Lista completă a tuturor premiilor, aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *