Ghid de “Drumeție Montană în Familie”

Ghidul ”Drumeție Montană în Familie” scris de Marian Anghel și realizat împreună cu Asociația de Educație și Cultură Outdoor (AECO România) și cu sprijinul Fundației Orange este disponibil online tuturor doritorilor interesați de activități în natură, prin intermediul Rucksack Shop. Este vorba de … Continued

Respectă Munții 2016

Carpații au jucat și joacă un rol esențial în istoria, economia și societatea românească în general. În ciuda acestui aspect, dezvoltarea haotică a turismului de masă în zona montană și nu numai, și-a pus din plin amprenta negativă asupra acestora. Începând … Continued

Mircea Noaghiu în prefața ghidului “Drumeție Montană în Familie”

Cunoscutul alpinist și autor brașovean Mircea Noaghiu s-a alăturat proiectului ”Natura fără Bariere”. Cu o copilărie petrecută exact pe traseele descrise în carte, Mircea Noaghiu este unul din cei mai în măsură să spună azi părinților, bunicilor și educatorilor de … Continued

Proiectul ”Natura fără Bariere” se apropie de final

Pe parcursul anului 2015 am desfășurat, cu sprijinul financiar al Fundației Orange, proiectul amplu de cercetare denumit ”Natura fără Bariere” (NfB). Acesta își propune să pună în valoare turismul montan din jurul Brașovului pentru persoanele cu dizabilități și familiile cu copii, prin elaborarea … Continued

7 Moduri de a Respecta Munții

Proiectul Respectă Munții al UIAA (Uniunea Internațională a Asociațiilor de Alpinism) încurajează toate federațiile naționale și pe toți cei pasionați de munte să practice cele 7 Moduri de a Respecta Munții prezentate mai jos, prin următoarele acțiuni simple și eficiente pentru un viitor durabil al turismului … Continued

”Natura fără Bariere” (NfB) – Raport intermediar (2)

În urma cercetărilor efectuate de către voluntarii AECO în perioada mai – septembrie 2015, suntem în măsură să comunicăm public rezultatele parțiale ale proiectului. 1. Masive cercetate Din cele cinci masive incluse în proiect, până în prezent s-au cercetat potecile potențiale … Continued

”Natura fără Bariere” (NfB) – Raport intermediar (1)

La finalul lunii mai 2015 a demarat partea practică a proiectului desfășurat de către asociația noastră. Acum, la aproximativ o lună distanță, suntem în măsură să prezentăm foarte pe scurt și primele rezultate obținute. 1. Masive analizate Din cele cinci masive … Continued

Chestionar destinat familiilor cu copii

În cadrul proiectului ”Natura fără Bariere” analizăm traseele de drumeție care pot fi parcurse atât de persoane cu dizabilități cât și de familii cu copii. Pentru că ne-am propus să aflăm mai multe detalii despre familiile active din România care … Continued

Natura fără Bariere

În perioada mai – decembrie 2015, cu sprijinul Fundației Orange, AECO desfășoară proiectul “Natura fără bariere“. Proiectul urmărește să pună în valoare turismul montan din jurul Brașovului pentru persoane cu dizabilități, familii și copii. În cadrul proiectului, în afară de activitatea … Continued